20.08.2026

Dragi colegi, dragi doctoranzi!

            Școala Doctorală de Studii Literare și Culturale a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, împreună cu Școala Doctorală de Limbi și Identități Culturale a aceleiași facultăți vă invită la

Conferința națională a doctoranzilor de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine,

ediția a doua, București, 27-28 noiembrie 2026, format hibrid

            Este vorba de reluarea unei tradiții mai vechi doctoranzilor noștri, acum deschisă și colegilor lor de la alte școli doctorale din București, dar și din țară, din străinătate, pe care îi invităm cu această ocazie.

Pentru înscrierea la colocviu, doctoranzii trebuie să transmită până la 1 noiembrie a.c. la adresa de mail antoaneta.olteanu@lls.unibuc.ro formularul de înscriere completat, disponibil AICI.

Pentru doctoranzii din anul I propunem și varianta de participare prin intermediul posterelor, sub genericul My PH.D. in five minutes, în care, pe scurt, își pot prezenta într-o secțiune specială, principalele teze ale proiectului propus.

Confirmarea înscrierii va fi anunțată în câteva zile de la primirea formularului.

Conferința va fi structurată pe mai multe secțiuni apropiate de domeniile  mari de cercetare ale doctoranzilor noștri:

  1. a) Studii literare;
  2. b) Studii culturale;
  3. c) Traductologie;
  4. d) Studii de lingvistică.

Vă așteptăm!

 

În numele comitetului de organizare,

Prof.dr.habil. Antoaneta Olteanu

Directorul Școlii Doctorale de Studii Literare și Culturale